Cățărător Modular (100cm)
179,00 lei
Cățărătorul creează o nouă dimensiune de distracție spațiului de joacă.
Cățărătorul modular este produsul perfect atunci când ai nevoie de scară și pasarelă, pentru a ajuta pisica să urce în diferite locuri sau pentru a lega diferite zone pentru a creea un labirit vertical între locul de de joacă, odihnă și/sau refugiu.
Formă modulară cu cinci trepte facilitează poziționarea scăriței pentru a realiza un traseu căt mai creativ și precis de legătură. Treptele îmbrăcate în funie de iută naturală sunt ideale ca suport pentru ascuțirea ghearelor și pentru dezmorțirea pisicii după somnurile lungi. Cu o lungime de 1000mm, acest cățărător poate fi folosit și în combinație cu alte produse, oferind un mediu optim pentru o pisică sănătoasă atât fizic cât și mental.
Dimensiunile cățărătorului sunt: 1000mm lungime, 100mm lățime și 180mm grosime.
Unde să montăm cățărătorul?
Cățărătorul poate fi montat la orice unghi, în funcție de nevoie, putând fi folosit ca treaptă verticală, pasarelă orizontală sau în diagonală pentru ambele scopuri, în așa fel încât să faciliteze accesul la zona dorită.
La ce înălțime se montează cățărătorul?
Cățărătorul poate fi montat la diferite înălțimi, în funcție de scop, ținând cont de vârsta, talia și constituția pisicii. Pentru a se facilita accesul la înălțime mare, se recomandă combinarea mai multor cățărătoare.
ATENȚIE: Nu poziționați cățărătorul lângă geam pentru a evita căderea în gol sau accidentarea în geamul întredeschis. Poziționați cățărătorul în așa fel încât curiozitatea și imprevizibilitatea pisicii să nu o pună în pericol.
Scoateți toate componentele din cutie împreună cu punguța cu accesorii.
Alegeți locul unde doriți să montați cățărătorul și poziția în care doriți să montați cățărătorul.
Cu ajutorul unui șurub marcați prin înțepare locul găurilor pentru diblurile de fixare.
Cu ajutorul unei mașini de găurit (în funcție de suport – cu sau fără percuție), găuriți zidul cu un burghiu cu diametrul de 6mm, la o adâncime mai mare cu 5mm față de lungimea diblului.
Introduceți diblurile în găuri și fixați-le în perete cu ajutorul unui ciocan, până când acestea ajung la nivel cu zidul.
Cu ajutorul cheii imbus din pachet, introduceți pe rând fiecare euroșurub prin placa de prindere și potriviți gaura din treaptă cu vârful șurubului. Înșurubați cât mai drept șuruburile și strângeți fără a forța, până când capetele șuruburilor sunt la nivel cu placa de montaj.
Treceți șuruburile de prindere în perete prin piesa de montare a capacelor (câte un șurub pentru fiecare piesă de montare) și potriviți găurile din placa de montaj și șuruburile cu diblurile din perete. Înșurubați manual cele două șuruburi cu ajutorul unei șurubelnițe în cruce PZ2. Nu suprastrângeți. Montați capacele șuruburilor prin apăsare peste piesele de prindere.
IMPORTANT: După montare, nu forțați pisica să interacționeze cu cățărătorul. Pisicile sunt curioase din fire și vor veni singure să inspecteze noul obiect – deci, vor decide singure când să-l folosească. Forțarea pisicii să folosească cățărătorul poate duce la teamă sau reticență în folosirea acestuia.
ATENȚIE: Imaginile produselor au caracter informativ. Produsul fizic poate prezenta mici diferențe față de produsul din imagine.
Accesorii incluse:
5 x euroșuruburi
1 x cheie imbus
3 x dibluri
3 x șuruburi
3 x seturi capace pentru șurub
MDF vopsit
Sisal din sfoară de iuta naturală
Prinderi din metal
Produse asemănătoare
Produse asemănătoare
-
Cățărător mic/mediu/mare
99,00 lei – 169,00 lei -
Cățărător de legătură (20cm)
64,00 lei -
Cățărător Mic (50cm)
99,00 lei