loc de odihna pentru pisici
spat pentru refugiu pentru pisici, accesorii pisici
Punct de observare pisici
Pisica fericita
Conceput si produs in Romania

Căsuța pisicii starter

SKU: CAS-START-01

459,00 lei

Descriere
Căsuța pisicii starter gri oferă pisicii un loc de odihnă, refugiu, punct de observare și adăpost într-un pachet ergonomic destinat mai ales locuințelor cu suprafețe mici, pentru a crea o nouă dimensiune spațiului destinat iubitului animal de companie. Dimensiunile căsuței sunt: 300mm lungime, 660mm lățime și 360mm grosime.

Unde să montăm căsuța?
Căsuța se montează de regulă în încăperea unde pisica petrece cel mai mult timp dormind și se recomandă a fi montată la înălțime într-o zonă unde pisica se poate folosi de mobilierul din jur pentru a o accesa (dacă nu aveți locația ideală unde pisica se poate folosi de obiectele din jur pentru se urca în căsuță, vă recomandăm să optați pentru o căsuță care în pachet o scăriță).
Pentru a-i face deliciul pisicii, montați căsuța cu fata spre geam pentru a-i oferii ore intregi de distracție urmărind lumea de afară.

ATENȚIE: Nu poziționați căsuța lângă geam pentru a evita căderea în gol sau accidentarea în geamul întredeschis. Poziționați căsuța în așa fel încât curiozitatea și imprevizibilitatea pisicii să nu o pună în pericol.

 

La ce înălțime se montează căsuța?Se recomandă montarea căsuței cu partea superioară la nivelul ochilor vostrii, pentru că pisica să se afle suficient de sus încât să poată observă toată încăperea, dar nu atât de sus încât să nu o puteți accesa cu ușurință. În funcție de spațiu, accesorii și dorință, se poate monta cât mai sus, ca pisica să se afle în cel mai înalt punct din încăpere, lucru ce-i va oferii percepția unui spațiu foarte sigur în care se va relaxa cu ușurință.

Instrucțiuni de asamblare

Scoateți din cutie căsuța, punguța cu accesorii și planșa de montaj. 

ATENȚIE: Puteți viziona instrucțiunile de montaj în video-ul de mai jos.

Alegeți locul unde doriți să montați căsuța și poziționați planșa de montaj pe perete, apoi așezați orizontal linia de centrare din desen. Fixați planșa de montaj pe perete cu ajutorul unor benzi adezive.

Cu ajutorul unui șurub, marcați prin înțepare locul găurilor pentru diblurile de fixare ale urechiușelor de prindere.

Îndepărtați șablonul și cu ajutorul unei mașini de găurit (în funcție de suport – cu sau fără percuție), găuriți zidul cu un burghiu cu diametrul de 6mm, la o adâncime mai mare cu 5mm față de lungimea diblului.

Introduceți diblurile în găuri și fixați-le în perete cu ajutorul unui ciocan, până când acestea ajung la nivel cu zidul.

Înșurubați cele două șuruburi cu ajutorul unei șurubelnițe în cruce PZ2, până când acestea rămân la suprafață aproximativ 5mm. 

Apropiați căsuța și suprapuneți urechiușele de fixare peste șuruburi. Asigurați-vă că ați aliniat găurile peste șuruburi și apăsați în jos căsuța până când simțiți că acesta s-a fixat pe șuruburi. 

Verificați fixarea prin ușoară mișcare a căsuței pe laturi. 

Dacă există prea mult joc, demontați căsuța prin ridicare, pentru a decupla agățătoarea, iar cu ajutorul unei șurubelnițe, mai strângeți puțin șuruburile, remontați căsuța și verificați mișcarea până când jocul este minim (este recomandat ca jocul căsuței pe perete să fie cât mai mic sau inexistent, dar din cauza suprafeței de montaj, acest lucru poate să nu fie realizat perfect).

Cu ajutorul unui șurub, străpungeți prin înțepare centrul sisalului din interiorul căsuței pentru a marca locașul pentru diblul de fixare al șurubului de siguranță.

Demontați căsuța și găuriți peretele.

Remontați căsuța și înfiletați șurubul în diblul din perete și strângeți până când acesta se îngroapă parțial sau în întregime în sisal.

ATENȚIE – Foarte important: nu folosiți căsuța fără că șurubul de siguranță să fie montat corect.

IMPORTANT: După montare, nu forțați pisica să interacționeze cu căsuța. Pisicile sunt curioase din fire și vor veni singure să inspecteze noul obiect; asadar, vor decide singure când să-l folosească. Forțarea pisicii să folosească căsuța poate duce la teamă sau reticență în folosirea acestuia.

ATENȚIE: Imaginile produselor au caracter informativ. Produsul fizic poate prezenta mici diferențe față de produsul din imagine. 

Accesorii incluse:
3 x dibluri
3 x șuruburi

Materiale
MDF vopsit
Material textil cu blăniță sintetică
Sisal din sfoară de iută naturală
Profile din lemn natural de fag